Argument pentru „prezența” textului în comunicarea scrisă

În sensul prezentului articol, prin prezența textului înțelegem toate acele elemente care caracterizează forma unui text, neavând directă legătură cu substanța propriu-zisă a conținutului (substanță care reprezintă fondul textului). Includem în noțiunea de formă, printre altele:

  • așezarea unui text în spațiul pe care îl ocupă;
  • spațierea literelor, a rândurilor și a cuvintelor;
  • acuratețea limbajului folosit și forma cuvintelor;
  • respectarea regulilor gramaticale, de ortografie și de punctuație.

Nu-mi propun să tratez aceste chestiuni tehnice legate de formă, ci să le fundamentez, să punctez rațiunea lor de a exista și motivele pentru care ele trebuie avute în vedere atunci când îmbrăcăm un text. Nu avem în vedere un anume tip de text, prin urmare ne vom rezuma la enunțarea și dezvoltarea câtorva principii de bază privind forma textului.


De ce este importantă forma?

La prima vedere, prețuirea formei poate să pară superficială. De ce să oferim atât de multă atenție formei și să nu pătrundem un text în esențialul său? Nu cumva ne „legăm” de formă doar pentru a ne etala erudiția?

În realitate, cele două aspecte pe care le-am adus în discuție (forma și fondul textului) nu se exclud reciproc. Sunt interdependente într-o oarecare măsură, în sensul că nu poți citi un text dacă nu îmbracă o anumită formă și nu poți scrie dacă nu ai ce mesaj să transmiți (obicei destul de întâlnit, din păcate). De la un anumit punct, se poate înțelege fondul textului chiar dacă forma nu este adecvată, cum se întâmplă de pildă în activitatea de evaluare a unei lucrări scrise, când profesorul este câteodată nevoit să „descifreze” conținutul acesteia.

În alte situații, însă, problemele se pot agrava. Uneori, mesajul poate ajunge deformat la cititor (când nu avem acuratețe în limbaj, necunoscând sau nestăpânind sensul cuvintelor). Alteori, chiar și folosind cuvintele în mod corect, putem să-l determinăm pe cititor să nu înțeleagă mesajul prin ordonarea inoportună a ideilor, sau prin folosirea greșită a semnelor de punctuație. În fine, un text cu o formă defectuoasă poate ajunge să indispună cititorul, chiar să-l enerveze, mai ales când este confruntat cu un text mărunt, ilizibil, neaerisit, scris exclusiv cu litere mari sau fără diacritice (!), întrucât toate acestea îi îngreunează în mod substanțial activitatea de citire și înțelegere.

Între prieteni, un SMS „grăbit” poate să nu fie neapărat o problemă, deși „se spune” că lucrurile mici, care se concretizează în obiceiuri personale, ajung să ne definească și în înfăptuirea lucrurilor mari (aspect asupra căruia vom reveni cu altă ocazie). Putem vorbi despre același lucru atunci când miza textului nostru este cu totul alta? Când ne adresăm justiției sau unei instituții publice cu o cerere, ori când publicăm un text pe o platformă, se pare că acordăm mai multă atenție formei.

Iată, în Drept, de pildă, neglijarea cerințelor legale privind forma unui act poate conduce la desființarea acestuia. În majoritatea cazurilor, sancțiunea este drastică: se consideră că actul nu a existat niciodată, cu tot ce presupune acest lucru. În anumite situații, suntem nevoiți să acordăm importanță formei pentru a ne asigura că mesajul nostru juridic a ajuns în comunitate, este respectat și respectă la rândul său celelalte persoane ale comunității.

De exemplu, pentru ca testamentul olograf (= scris de mână) să fie valabil, el trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna celui care lasă moștenirea. Dacă aceste cerințe de formă nu sunt respectate, testamentul nu-și atinge scopul, în sensul că nu se poate spune cu ceritudine că ceea ce este cuprins în acel act exprimă, într-adevăr, voința celui care dispune de avutul său după moarte. Vorbim despre un caz în care textul este, în toată puterea cuvântului, un înlocuitor al autorului, o extensie a vieții sale. Precum un suflet învoit să cutreiere pământul, textul arată cu mâna înspre un bun sau altul, înspre o persoană sau alta, dispunând cine moștenește și cine este dezmoștenit, în condițiile legii și cu respectarea voinței celui care a trecut pragul morții. Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă cerințele de formă nu ar fi fost respectate.

Este drept că în acest exemplu cerințele legale de formă diferă față de cele enunțate în debutul acestui articol, însă teza pe care o propun va face legătura necesară înțelegerii exemplului: dacă forma deficitară a unui text poate constitui un impediment în transmiterea mesajului pe care îl deține, atunci textul nu-și atinge scopul pentru care a fost creat. Un text juridic nu va produce efecte juridice. Un text informativ nu va informa. Un eseu nu va provoca intelectul cititorului ș.a.m.d.
Vom fi nevoiți, așadar, să rescriem, să retransmitem, să refacem mesajul (dacă este posibil), să explicăm încă o dată și să ne ocupăm de toate consecințele pe care textul cu o formă deficitară le-a produs, depinzând de situația în care ne aflăm. Însă vechiul și noul text își păstrează individualitatea. Ele sunt distincte.

Ce anume stă la baza acestei importanțe deosebite a formei textului? În opinia mea, pilonii formei sunt cele două funcții principale pe care aceasta le conferă textului:

  1. Prin formă, textul devine o extensie a persoanei autorului, prezența sa;
  2. Forma textului constituie platforma de comunicare și dialog mut dintre autor și cititor, contribuind la transmiterea și înțelegerea fondului textului.

Textul – mandatar cu procură

Când vorbim față către față, persoanele noastre se întâlnesc și are loc o interacțiune directă. Nu ne putem ascunde în spatele nimănui. Totul spune câte ceva despre noi: mișcările corpului, mimica și gestica, tonul vocii, emoțiile și altele asemenea, toate ne definesc în ochii celui cu care comunicăm, fie conștient, fie pe nesimțite.

În cazul comunicării scrise, lucrurile stau puțin diferit: nu mai suntem noi cei care ne înfățișăm în fața persoanei, ci trimitem un mandatar în acest sens, însărcinat cu transmiterea mesajului. Textul este mesagerul nostru. El ne înlocuiește în fața interlocutorului. Este această înlocuire fracționată, în sensul că nu prezentăm cititorului decât informația din text, fără a ne trăda propria persoană? Sunt de părere că nu.

Iată două aplicații practice și de reflecție pe acest subiect:

Dezavantajele susținerii unui examen scris sunt în mare parte datorate imposibilității interacționării cu profesorul examinator. Totuși, o lucrare bine îngrijită va fi mereu mai bine primită, nu în sensul discriminării (a favorizării în ciuda baremului), ci în sensul facilitării unei evaluări cu atenție sporită, atunci când acest lucru este posibil.

Un înscris îngrijit și bine întocmit de către un participant la un proces va fi mereu apreciat de către instanța de judecată, și poate determina chiar o soluție diferită în cauză, după cum poate să o facă și pledoaria unui avocat ce emană profesionalism.

Atunci când scriem și ne facem simțită prezența prin textul nostru, trebuie să-l îmbrăcăm pe acesta exact așa cum ne-am dori să fim percepuți față către față de destinatarul textului.

În lumina acestei idei, cunoașterea și aplicarea corectă a diferitelor principii și reguli ce țin de forma textului echivalează cu atributele pozitive pe care le identificăm la anumite persoane care ne dau o stare de bine atunci când sunt în preajma noastră: bunul-simț, bunul gust, respectul, chiar și bunătatea. Dimpotrivă, un text neglijent poate trăda lipsa respectului față de cititor (inconștientă sau chiar intenționată), dezordine, neatenție ș.a.m.d.


Un mandatar specialist

Am precizat mai sus faptul că forma textului contribuie la înțelegerea și transmiterea mesajului cuprins în el.

Când solicită serviciile unui profesionist, fiecare persoană are o serie de așteptări. În primul rând, urmărește obiectul principal de activitate al unei asemenea persoane: un profesor predă un curs și instruiește, un avocat susține o cauză în fața unei instanțe, un antreprenor execută o anumită lucrare. În subsidiar, dorește să aibă o relație de colaborare cât mai bună cu respectivul profesionist. La sfârșitul relației de colaborare, o persoană rămâne cu roadele acesteia: a învățat să învățe alături de profesor sau a fost doar un partener trecător pe drumul dobândirii unei diplome? Avocatul a făcut tot ce a putut pentru a-i apăra drepturile? Lucrarea executată de antreprenor și echipa sa îndeplinește standardele legale și cele pe care le-au stabilit înainte de începerea lucrării?

Pentru a da aceste roade, profesioniștii își ghidează munca după propriul lor crez profesional. Ei înfăptuiesc lucrurile asupra cărora s-au înțeles cu învățăcelul/clientul/pacientul lor prin anumite mijloace care ne dau acea stare de bine de care vorbeam mai sus. Sunt atenți la nevoile celor pe care îi ajută și se îngrijesc constant de acest lucru. Se exprimă curat și corect, decodificând problema clientului sau informațiile pe care trebuie să le învățăm. Nu sunt haotici, ci organizați și constanți. Toate acestea, câteodată chiar independent de rezultatul muncii, determină o persoană să vorbească și să recomande profesionistul într-o notă de entuziasm și respect: „Fără grijă! Te rezolvă A, am apelat la el acum o lună. Jos pălăria!”, „Măi, să nu faci prostia să mergi la B… mergi la doamna doctor C. Cum mi-a vorbit dumneaei nu mi-a vorbit nici un medic, și sunt purtată prin spitale, știi și tu…”, „Tot ce știu la materia Z, știu de la profesorul Y. Parcă toate prindeau sens în timp ce vorbea…”.

Întocmai ca un profesionist, textul trebuie să faciliteze înțelegerea mesajului cu care este înzestrat de autor.


Concluzii

Toate acestea ne duc la ideile de fond ale învățării oricăror elemente tehnice de redactare.

Autorul se constituie o prezență vie în textul său. El va scrie îngrijindu-se de destinatarii textului, respectându-i pe aceștia prin cel mai firesc lucru: ajutându-i să înțeleagă ceea ce vrea să transmită. Va scrie pentru ei mai mult decât o face pentru el, în spiritul aceluiași altruism general de care vorbea Noica.

Cum? Prin așezarea corectă în pagină (fizică sau virtuală), prin delimitarea ideilor, prin curățenia textului (puținătatea greșelilor de orice fel), prin aerisirea corespunzătoare a tuturor elementelor ce alcătuiesc un text (litere, cuvinte, paragrafe etc.) și prin orice alt lucru care va determina o persoană să simtă că autorul este acolo.

În aceste condiții, ideile cuprinse în text vor da roadele de care sunt capabile, după puterea fiecărui autor de a le pune în lumină și după putința fiecărui cititor de a le pricepe.

Toate acestea cad sub imperiul unei alte cerințe fundamentale: să nu îmbrățișăm forma fără fond

Publicat de

Cosmin-Teodor

Avocat în cadrul Baroului Iași Fost student al Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru-Ioan Cuza” din Iași Domenii de interes: științe penale, psihologie judiciară, oratorie, literatură și filosofie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s